Programul de master “Urbanism și amenajarea teritoriului” este un program de studii avansate, interdisciplinar, pentru absolvenți din diferite domenii: arhitectură, inginerie, geografie, peisagistică, etc. Studenții pot împartasi metode de lucru specifice specializării anterioare, pot dobândi competențe suplimentare și pot explora noi căi de dezvoltare urbană.
Viziunea acestui master este de perspectivă atât în România cât și pe plan mondial și urmărește realizarea unor soluții adecvate pentru realizarea lucrărilor de amenajare a teritoriului, urbanism, planificare urbană atât pe termen scurt, cat si pe termen mediu si lung.
Pe parcursul celor 3 semestre de studiu, studenții vor acumula cunoștințe legate de analiza din diverse puncte de vedere a țesutul urban, luând în considerare atât fondul construit, infrastructura și contextul social. Intervențiile în țesut urban vor ține cont atât de strategiile de dezvoltare urbană durabilă cât și de factorul social/uman/cultural.
Absolvenții acestui program de studiu pot profesa în domeniile urbanismului, sociologiei urbane, calității mediului, istoriei urbane și amenajării peisajului.
Informații generale
Cerințe: diplomă de licență
Durată: 4 semestre (3 semestre cursuri + 1 semestru disertația)
Credite ECTS: 120
Limba programului: română
Misiunea
Misiunea Masteratului de Urbanism și Amenajarea Teritoriului se axează pe dezvoltarea continuă a procesului de învățământ și a activităților de cercetare – dezvoltare, în vederea pregătirii unor profesioniști capabili să gestioneze situații complexe în domeniul proiectării urbane și al administrației, în acord cu tendințele observate pe plan național și internațional. Misiunea programului de studii cuprinde astfel trei componente majore: componenta integrativă (în sensul implementării coerente a politicilor sectoriale în gestionarea teritoriului), componenta normativă (prin definirea concretă a modalităților de utilizare a terenului, cu referire la destinația funcțională, echiparea tehnico-edilitară și amenajarea spațiului public) și componenta operațională (prin implementarea prevederilor normative în teren). PSUM Urbanism și Amenajarea Teritoriului asigură aprofundarea în domeniul studiilor de licență Arhitectură.
Perspective
Cunoștințele, competențe și abilități dobândite prin specializarea Masteratului de Urbanism și Amenajarea Teritoriului sunt corespunzătoare pentru a permite absolvenții să profeseze pe piața muncii, în domeniile urbanismului, amenajării teritoriului, sociologiei urbane, calitatea mediului, economiei urbane, amenajării peisajului, căilor de comunicări și gospodărie comunală, baza de date – GIS, administrare publică etc.
Competențe și cunoștințe dobândite
Cu privire la programul de studii menționat, misiunea programului este de a realiza calificarea Arhitect Urbanism (216402) caracterizată de următoarele competențe:
- Cunoștințe avansate privind principiile dezvoltării durabile referitoare la urbanism, amenajarea teritoriului și dezvoltarea regională în România și în UE.
- Politici de dezvoltare regională, politica de coeziune a UE și Fondurile Structurale.
- Structuri administrative și organizare teritorială în România și în țările UE; Regionalizare și descentralizare.
- Planurile de amenajare a teritoriului: PATN, PATZ, PATJ – conținut, tehnici și metode de reprezentare.
- Planurile de dezvoltare regională – conținut, aspecte privind implementarea acestora.
- Cadrul legislativ și instituțional pentru amenajarea teritoriului în România și în alte țări europene.
- Cadrul legislativ și instituțional pentru dezvoltarea regională în România și în alte țări europene.
- Economie și statistică regională; Dezvoltarea durabilă a așezărilor umane.
- Planificare strategică și managementul teritoriului.
- Dezvoltarea și managementul proiectelor – CICLUL DE PROIECT.